Stiri

Studiu Samsung: tehnologia apropie membrii familiilor

Samsung Galaxy

Un studiu realizat de Samsung arată că adulții din cinci țări europene petrec în medie de 7,7 ore pe zi folosind dispozitive IT&C sau aparate electrocasnice, precum telefon mobil, televizor, mașină de spălat vase sau electrocasnice pentru gătit. În gospodăriile respondenților se află 18 dispozitive de acest fel, iar respondenții din Franța, Germania, Spania și Italia au cheltuit, în medie, 367 euro pe dispozitive IT&C doar în ultimele trei luni, în timp ce gospodăriile din Marea Britanie au cheltuit în medie 218 lire.

Studiul arată nu doar că am devenit foarte de legați de tehnologie, ci și că tehnologia mai degrabă a apropiat membrii familiilor decât să-i îndepărteze, și asta prin mai multe moduri:
– Aproape două treimi (64%) din respondenți cred că tehnologia (cum ar fi telefoanele mobile, rețele sociale, e-mail, etc) „i-a adus mai aproape” de familiile lor.
– Jumătate dintre cei intervievați (52%) sunt de acord că tehnologia mobilă îi ajută să aibă mai multe conversații cu familia lor, iar unul din patru consideră că a rămâne în contact prin intermediul social media înseamnă că „îi înțeleg mai bine pe membrii familiilor lor”.

Samsung a lansat Indicele Techonomic pentru a vedea cum se schimbă felul în care interacționează oamenii pe măsură ce crește rata de adopție a tehnologiei. Au fost chestionați online 5.000 de respondenți din categoria de vârstă 18-65, din cinci țări europene (Marea Britanie, Franța, Germania, Spania și Italia), studiul fiind realizat la solicitarea Lifestyle Samsung European Research Lab, în parteneriat cu Ipsos MORI.

În România, un studiu efectuat de 360insights in iunie 2013 pe o bază de 807 respondenți, arată că utilizatorii dețin 12 tipuri de aparate electronice și electrocasnice dintr-o listă de 17. Cel mai des întâlnit este frigiderul (99%), urmat de aragaz, fier de călcat și TV (97%). Dintre aceștia, 67% au un televizor cu ecran plat (LCD/plasmă). În privința dispozitivelor mobile, 99% dintre respondenți dețin un telefon mobil (dintre aceștia, 35% dețin un smartphone), iar 17% o tabletă. Utilizatorii din România sunt online cca. 3,6 ore/zi, în principal pentru a-și verifica emailul, pentru a fi activi pe rețelele sociale și a comunica prin intermediul aplicațiilor de chat. Tinerii sunt lideri în privința adopției de tehnologiei, aceștia folosind cel puțin două gadgeturi pentru a se contecta la internet.

Principalele activități derulate de utilizatorii de internet din România sunt:
– 82% folosesc mailul
– 68% intră pe site-uri de socializare
– 64% intră pe chat
– 64% se documentează pentru școală/ muncă
– 61% citesc ziare online

„Pe măsură ce tehnologia devine omniprezentă în casele noastre trebuie să răspundem nevoilor în schimbare ale utilizatorilor și să dezvoltăm produse care sunt bazate pe noul stil de viață al oamenilor. Samsung a investit în Laboratorul European Lifestyle Research pentru a privi dincolo de comportamentul produsului, descoperind nevoile și valorile viitoare ale oamenilor”, a declarat Mihaela Stănoiu, director de marketing la Samsung Electronics România.

Împreună, dar la distanță – conexiunile familiale rămân puternice
Indicele Samsung Techonomic oferă o imagine clară asupra unității familiei, arătând că există legături strânse între membrii:
– 44% dintre adulții chestionați care țin legătura cu părinții vorbesc cu aceștia cel puțin o dată pe zi
– 40% dintre adulții chestionați care păstrează legătura cu frații vorbesc cu aceștia la fiecare două-trei zile sau mai mult
– 56% dintre adulții chestionați care păstrează legătura cu bunicii vorbesc cu aceștia o dată pe săptămână sau mai mult

Familiile rămân apropiate în ciuda faptului că unul din cinci respondenți (19%) locuiește singur și două treimi (63%) nu locuiesc în același oraș cu restul familiei lor, inclusiv membrii familiei mai îndepărtați (de exemplu, bunici, mătuși, unchi, veri, etc). Astfel, se constată o diferență majoră față de generația anterioară, când aproape jumătate (44%) trăiau în aceeași localitate cu majoritatea familiei lor. Acest lucru arată că, deși familiile sunt din ce în ce mai fragmentate din punct de vedere geografic, legăturile pot rămâne strânse.

Cercetarea a relevat diferențe în ceea ce privește gradul de apropiere față de familie între naționalitățile europene chestionate. Italienii și spaniolii sunt cei mai apropiați de părinții lor: mai mult de o treime (38% și, respectiv, 36%) dintre cei care păstrează legătura cu părinții lor vorbesc cu aceștia de mai multe ori pe zi. În schimb, în Germania, Franța și Marea Britanie mai puțin de unul din cinci respondenți (13%, 11% și respectiv 18%) vorbește cu părinții mai mult de o dată pe zi.

Părinții și partenerii pavează calea cu conectivitate digitală
Indicele Samsung Techonomic arată că unele forme tradiționale de comunicare sunt preferate în continuare de cei mai mulți dintre noi. Alegem interacțiunea față-în-față cu partenerii, bunicii și copiii noștri, dar situația este diferită când vine vorba de părinți, frați, familia mai îndepărtată și prieteni, când preferăm apelurile telefonice pentru comunicare.

Cu toate acestea, studiul arată și o perspectivă interesantă asupra altor moduri în care părinții păstrează legătura cu copiii lor, într-un fel care le oferă acestora din urmă mai multă libertate. Peste o treime (36%) din părinți comunică cu copiii prin intermediul SMS-urilor, 29% folosesc e-mail-urile, iar 15% folosesc apelurile video.

Relațiile sunt, de asemenea, impulsionate de formele de comunicare care permit împărtășirea mai multor tipuri de informații. Dintre cei intervievați, un sfert folosesc rețelele sociale pentru a comunica cu partenerii lor și mai mult de unul din zece (14%) folosește apeluri video pentru a vorbi cu partenerul său. Cu toate acestea, Indicele Samsung Techonomic arată că, pe lângă consolidarea relațiilor, tehnologia joacă un rol important și în finalizarea acestora: unul din 14 respondenți (7%) a declarat că a încheiat o relație cu un partener prin intermediul SMS-urilor.

Samsung Galaxy

Momente emoționante cu ajutorul tehnologiei
Tehnologia a fost criticată în trecut pentru că nu permite decât interacțiuni indirecte, dar Indicele Samsung Techonomic le permite familiilor să împartă momente frumoase.

În ciuda faptului că gospodăriile în care locuiesc respondenții au 18 dispozitive IT&C sau aparate electrocasnice (din cele 11 categorii de dispozitive și aparate care fac obiectul cercetării), televizorul rămâne cel care aduce membrii familiei împreună – aproape jumătate (43%) dintre cei care nu locuiesc singuri spun că vizionează în fiecare zi împreună cu familia un show de televiziune sau un film.

În timp ce jocurile tradiționale nu mai sunt folosite în mod regulat, unul din zece respondenți care nu locuiește singur spune că în gospodăria proprie se joacă zilnic jocuri electronice, pe telefonul mobil, tabletă sau consolă.

Indexul Samsung Techonomic – cifre cheie

Proprietarii de tehnologie
– În gospodăriile respondenților se găsesc, în medie, 18 dispozitive IT&C sau aparate electrocasnice (dintre cele 11 categorii de dispozitive și aparate care fac obiectul cercetării)
– Aproape o treime dintre cei intervievați au afirmat că au în gospodăria lor cel puțin două televizoare și aproape unul din cinci are trei televizoare
– Mai mult de jumătate dintre respondenți (53%) au o tabletă în gospodărie

Comportamentul de cumpărare:
– Telefoanele mobile și tabletele sunt pe primul loc în topul dispozitivelor pe care respondenții sau alte persoane din gospodărie intenționează să le achiziționeze în următoarele trei luni
– 19% dintre cei care au cumpărat o tabletă și 17% dintre cei care au cumpărat un aparat de fotografiat au făcut acest lucru deoarece și-au dorit un produs mai mic sau mai ușor (acest motiv fiind în top 5 motive pentru achiziționare, în ambele cazuri)
– Respondenții au declarat că, în ultima lună, au plătit mai mult pentru cărți sau reviste digitale decât pentru alte tipuri de conținut

Frecvența și utilizarea produsului:
– Mai mult de o treime (35%) dintre cei intervievați petrec mai mult de o oră uitându-se la TV, filme sau conținut video într-o zi obișnuită
– Unul din cinci (20%) dintre cei care folosesc aplicații pentru jocuri de noroc sau de divertisment pe mobil sau tabletă face acest lucru timp de o oră sau mai mult, într-o zi tipică de utilizare
– Aproape șase din zece (59%) dintre cei intervievați care utilizează un aparat de gătit fac acest lucru pentru nu mai puțin de o oră pe zi, atunci când le folosesc
– Aproape un sfert (24%) dintre respondenți folosesc aparatele lor de curățare la fiecare 4-5 zile sau mai rar.

To Top