Stiri

Synology lansează DiskStation DS220j

Synology lansează DiskStation DS220j
Synology lansează DiskStation DS220j

Synology anunţă disponibilitatea modelului DiskStation DS220j – un dispozitiv NAS ideal pentru stocarea în siguranță a fotografiilor, clipurilor video, documentelor și, în general, al tuturor datelor personale.

În mod tradițional, stocarea centralizată a datelor în vederea securizării și accesibilității lor reprezenta o practică specifică instituțiilor și companiilor. În astfel de medii, implementarea unor servere de date sau a altor echipamente de stocare în rețea este de cele mai multe ori vitală în condițiile în care mai mulți utilizatori au nevoie să acceseze aceleași informații, folosind dispozitive client diferite. Avansul tehnologic din ultimul deceniu a stimulat însă o adopție tot mai accentuată a tehnicii de calcul în segmentul casnic. Indiferent că vorbim despre PC-uri desktop, laptopuri, tablete sau smartphone-uri, numărul și varietatea echipamentelor utilizate au crescut în ritm alert, iar odată cu ele și volumul de date generate, accesate sau transmise în interes personal. Așa se explică existența contemporană a unei necesități accentuate de stocare centralizată a datelor printre utilizatorii din această categorie. Synology încearcă să răspundă cât mai bine cerințelor utilizatorilor, dezvoltând în permanență echipamente și soluții în conformitate cu nevoile acestora. În această filosofie se încadrează și noul model DS220j – un NAS modern, creat pentru stocarea în siguranță și accesibilitatea facilă a datelor personale.

VEZI PREȚUL ONLINE PENTRU DS220j

Introdus ca succesor pentru modelul de succes DS218j, noul Synology DS220j a fost proiectat ca soluție de Cloud personal ușor de folosit, destinată unui segment variat de utilizatori, interesați deopotrivă de accesibilitatea datelor și de siguranța acestora. Din acest motiv, echipamentul este prevăzut cu 2 locașuri de 3.5”, ce pot fi folosite pentru montarea a două HDD-uri sau SSD-uri SATA de până la 16TB fiecare, în configurație RAID 0 sau RAID 1.

Pentru un nivel optim de performanță, Synology DS220j este echipat cu un procesor quad-core pe 64bit tactat la 1.4GHz și cu 512MB memorie RAM DDR4. În acest fel, sunt asigurate viteze de lucru de până la 113MB/s atât la citire, cât și la scriere.

Totodată sunt asigurate și resursele hardware necesare susținerii unui număr ridicat de servicii și aplicații. Unitatea DS220j este acompaniată de un suport software extins, conceput astfel încât să răspundă în mod adecvat tuturor cerințelor. Astfel prin intermediu sistemului de operare DiskStation Manager (DSM), se oferă acces la servicii esențiale, precum SMB, NFS, iSCSI, HTTP, HTTPs, FTP, SNMP, LDAP sau CalDAV. De asemenea, prin intermediul aplicațiilor DS audio, DS Photo și DS video se permite integrarea cu dispozitive mobile pentru acces rapid la conținut multimedia.

Dacă ești interesat de acest NAS, poți vedea review-ul canalului NASCompares:

To Top