Stiri

Telefonul Blackphone care oferă criptarea apelurilor este disponibil și în România

Blackphone
Blackphone

Blackphone este unul dintre puținele terminale de pe piață care oferă servicii de criptare a datelor. Smartphone-ul oferă o protecție sporită prin criptarea convorbirilor telefonice, a mesajelor, e-mailurilor și navigării pe net. Principalul obiectiv al telefonului este de a proteja intimitatea utilizatorilor și de a le oferi controlul asupra datelor personale.

Blackphone folosește sistemul de operare PrivatOS, o versiune modificată de Android 4.4 KitKat, care include software de criptare și securitate. În plus, telefonul dispune de o serie de aplicații proprietare Silent Circle, ce au ca scop securizarea apelurilor telefonice, a mesajelor și contactelor. Alte aplicații preinstalate asigură caracterul anonim al căutărilor pe internet, posibilitatea de alegere a permisiunilor pe care aplicațiile instalate să le aibă, oferă siguranță sporită wireless, opțiunea de a controla datele de la distanță și de a face transfer de date securizat.

Blackphone

Blackphone

La nivel hardware, Blackphone dispune de un display IPS, multitouch, cu diagonala de 4,7 inci și rezoluție HD. Telefonul are un procesor quad-core Nvidia Tegra 4i de 2.0 GHz, 1 GB memorie RAM, 16 GB spațiu intern de stocare, un slot microSD, o cameră foto principală de 8 megapixeli cu bliț LED și o cameră secundară de 5 megapixeli. Blackphone are dimensiunile de 69 x 141 x 9 mm și cântărește 119 grame.

Smartphone-ul este comercializat cu o serie de aplicații, fie aparținând unor terțe părți, fie aplicații proprietare Blackphone. Toate contribuie la asigurarea celui mai mare grad de siguranţă pentru confidenţialitatea utilizatorilor.

To Top