Stiri

Un nou modul al viermelui Duqu

Un virus nou le dă de lucru experțiilor din cadrul laboratoarelor Kaspersky. Noul modul al viermelui Duqu, reprezentând un cal troian care are funcţionalitatea de a strânge informaţii confidenţiale de pe sistemul infectat şi de a intercepta toate intrările de la tastatură, este un mister în sine mai ales că nu se știe sigur scopul în care a fost creat.

Experţii Kaspersky Lab au primit, prin intermediul Virustotal, o mostră dintr-un alt modul al viermelui. În urma analizei acesteia, s-a putut stabili o asemănare a lui Duqu cu Stuxnet.
Unul dintre misterele nerezolvate în ceea ce îl priveşte pe Duqu este metoda iniţială de penetrare a sistemului, modul prin care acesta se instalează nefiind identificat deocamdată.

În ceea ce priveşte Stuxnet, acesta a infectat zeci de mii de sisteme la nivel mondial – cu scopul de a obţine controlul asupra sistemelor utilizate în cadrul programelor nucleare ale Iranului.
Toate versiunile Duqu descoperite până în prezent au fost detectate de soluţiile antivirus Kaspersky Lab.

To Top