Stiri

Western Digital anunţă lansarea de noi modele WD Black

Western Digital anunţă extinderea liniei de produse premiate WD Black cu noi modele de până la 6 TB. Disponibile acum, noile unităţi de 3,5” reprezintă varianta optimă pentru gameri, pentru entuziaşti şi pentru creatorii de conţinut ce lucrează pe sisteme desktop sau workstation-uri performante.

Noile WD Black au o viteză de rotaţie de 7.200 RPM, un cache de 128 MB şi folosesc interfaţa SATA 6. Procesorul unităţilor are două nuclee, oferind performanţe de lucru superioare. Comparativ cu versiunea WD Black 4TB lansată anterior, varianta de 6 TB este cu până la 29% mai rapidă la transferul de date şi cu 10% mai rapidă în benchmark-ul PCMark Vantage.

Unităţile WD Black 6 TB se evidenţiază prin:

    Fiabilitate ridicată – Tehnologia StableTrac™ (disponibilă pentru modelele de 2 TB sau superioare) are rolul de a stabiliza poziţia platanelor, astfel, o fiabilitate extinsă şi o performanţă superioară unităţii;

    DRAM cache crescut – Tehnologia Dynamic Cache îmbunătăţeşte algoritmii de cache în timp real şi optimizează operaţiunile de citire şi de scriere;

    Procesare duală – Procesorul integrat de noile modele oferă o capabilitate de procesare de două ori mai performantă comparativ cu un CPU cu un singur nucleu;

Garanţie extinsă – Comparativ cu hard disk-urile standard, unităţile WD Black sunt testate mult mai intens şi cu proceduri mult mai dure, de-a lungul unor perioade de timp extinse. Rezultatul final al acestor operaţiuni o reprezintă oferirea unei garanţii limitate de 5 ani.

WD_Black

To Top