Stiri

Afacerile banoase se fac cu statul

O știre pe care ne-a atras atenția și pe lângă care nu puteam să trecem ne arată modul în care se pot cheltui banii noștri și ai nimănui tot odată. Fără a critica aptitudinile angajaților din administrația publică încercăm să ne imaginăm unde se vor duce 5.307.200 RON adică 1.26 milioane de euro destinați pregătirii personalului. Răspunsul e destul de simplu. Banii se vor duce către anumite firme cu “aptitudini” ce vor organiza cursuri virtuale pentru angajați.

MCSI precizează că, la finalul proiectului, 80% din sesiunile de training oferite ca module în cadrul platformei e-learning vor fi susţinute în mediul virtual.
Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor, a semnat sâmbătă, 13 august 2011, la Piatra Neamţ, un contract de finanţare din bani europeni pentru proiectul „Platforma de instruire continuă pentru angajaţii Primăriei municipiului Piatra Neamţ„.

Valoarea totală a proiectului este de 5.307.200 RON, din care suma de 4.194.400 RON reprezintă asistenţa nerambursabilă.

To Top