Bidefender este considerat unul dintre cele mai bune programe antivirus din lume, fiind apreciat de publicații specializate din toată lumea. Specialiştii Bidefender au detectat un atac sofisticat cu viruşi iniţiat de infractori informatici chinezi, care are ca ţintă infectarea calculatoarelor oficialilor armatei americane.
Atacul de tip malware vine din China sub forma unui email cu un ataşament în format .doc, denumit „Iran’s Oil and Nuclear Situation” (Situaţia petrolului şi a armelor nucleare din Iran).
„Documentul nu conţine text, cum ar fi normal, ci o aplicaţie Adobe Shockwave Flash (SWF) care încearcă să încarce pe calculatorul vizat un fişier video modificat, cu extensia MP4. În documentul primit iniţial există şi un fişier executabil, protejat cu mai mulţi algoritmi de criptare. În timp ce este încărcat, fişierul mp4 declanşează o vulnerabilitate în Flash, care duce la extragerea şi execuţia fişierului din document”, declară Bogdan Botezatu, analist ameninţări informatice, Bitdefender.