Stiri

Cumpărăturile online au depășit pragul de 1,4 Miliarde EURO

Conform cifrelor și estimărilor principalilor jucători din comerțul electronic românesc împreună cu GPeC, valoarea totală a retail-ului online autohton a crescut de la 1,1 Miliarde EURO în 2014 la peste 1,4 Miliarde EURO în 2015. Unele companii din domeniu consideră chiar că valoarea se apropie mai mult de pragul de 1,5 Miliarde EUR. Cifra face referire exclusiv la produsele fizice comercializate online (indiferent de natura lor) și nu la servicii, plăți de facturi la utilități, bilete de avion, rezervări hoteliere sau de vacanțe și călătorii, bilete la spectacole etc.

Potrivit ultimelor date disponibile, România are în prezent aprox. 19,8 milioane de locuitori din care 13 milioane au vârsta cuprinsă între 16 și 55 de ani, iar 11 milioane sunt utilizatori de Internet, comparativ cu decembrie 2014 când numărul internauților era de aprox. 10 milioane. Astfel, rata de penetrare a Internetului a crescut de la 49,76% la sfârșitul anului 2014 la aprox. 56% la finele anului 2015.

Din cele 11 milioane de utilizatori de Internet, 6,7 milioane au făcut cumpărături online vreodată. Majoritatea preferă să folosească încă desktop-ul atunci când cumpără online, dar Mobile-ul a crescut spectaculos în 2015, iar trend-ul se amplifică în decursul acestui an. Astfel, în ultimele luni ale anului 2015, peste 50% din traficul marilor magazine online a fost generat de dispozitive mobile.

1,4 milioane de români au cumpărat online prin intermediul unui dispozitiv mobil, iar aprox. 850.000 prin intermediul unei aplicații mobile. În prezent, rata de penetrare Mobile în România este de peste 100%, existând mai multe sim-uri active decât populația țării.

Rata de penetrare a dispozitivelor mobile de tip smartphone a cunoscut o ascensiune fulminantă în ultimii 4 ani. Dacă în România anului 2012 existau aprox. 2,5 milioane de smartphones, în prezent numărul acestora depășește 10 milioane, indicând o rată de penetrare de peste 50%.

Un cumpărător online face, în medie, 8,2 achiziții pe an – în ușoară creștere față de anul 2014 când media era de 8,1 și față de anul 2013 când cifra era de 7,9 achiziții/an. În schimb, cumpărătorii online români preferă în continuare și într-o majoritate covârșitoare de aprox. 90%, să plătească ramburs (în numerar, la livrarea produselor). Deși procentele au mai crescut ușor, doar 6-7% sunt plăți online prin card și 3-4% plăți prin alte metode decât numerar sau card, cum ar fi: online banking, micro-plăți prin sms etc.

Se estimează că din cele 5.000 de magazine online active în peisajul e-commerce românesc, aprox. 200 sunt afaceri medii și mari, adică depășesc cel puțin pragul de 1 Milion EUR cifră de afaceri anuală. Din totalul de 5.000 de magazine, 1.374 sunt înrolate în standardul de securitate 3D Secure, comparativ cu 1.173 la finele anului 2014.

În România există, în prezent, aprox. 14,5 milioane de carduri înrolate în sistemul 3D Secure, dar din acestea doar 1.329.919 sunt activate în sistem, adică sunt folosite efectiv în tranzacționarea online.

magazinul tau

To Top