Stiri

Linux Embedded Challenge organizat de Freescale România

Freescale Semiconductor

Freescale România a anunțat oficial lansarea competiției Linux Embedded Challenge (LEC), care a început pe data de 4 Iulie și se va finaliza pe 24 Octombrie 2014.

Finala LEC va avea loc săptămâna aceasta, pe 23 și 24 Octombrie. În prima zi, echipele își vor ajusta proiectele pentru a furniza, în a doua zi, prezentarea finală și demonstrația tehnică, care vor accentua punctele tari ale proiectului și contribuția lui în lumea Automotive, folosind Linux. Mentorii Freescale vor oferi sprijin complet finaliștilor pe parcursul acestor 2 zile.

Competiția s-a adresat studenților la zi (anii 3 și 4) și celor de la Master din cadrul Universității Politehnica București și Academiei Tehnice Militare, care au avut experiență anterioară cu programarea pe Linux. LEC i-a provocat pe studenți să fie inovativi și să îmbunătățească lumea Automotive cu ideile lor inedite, folosind Linux ca infrastructură software și o platformă Wandboard.

Perioada de înscrieri: între 1 Iunie și 4 Iulie 2014. De-a lungul acestei perioade, studenții și-au înscris proiectele pe adresa de e-mail linuxemb@freescale.com. Le-a fost permis să aleagă una dintre temele următoare: Interfață Om-Mașină (IOM), Filtru de Prelucrare Audio, Securitate Linux, Detectarea în timp real a coliziunii, Sistem de adaptare a luminilor din față, sau puteau veni cu propriile lor propuneri.

Freescale Semiconductor

Atelier Automotive – Linux: s-a desfășurat în perioada 14 – 18 Iulie. Inginerii Freescale au introdus studenții în lumea Automotive, din perspectiva Linuxului, de-a lungul unei săptămâni de ateliere. De asemenea, echipele și-au întâlnit mentorii și au stabilit pașii proiectului.

Dezvoltarea proiectelor: acasă, în perioada 4 Iulie – 20 Octombrie. În această perioadă, mentorii și-au ajutat echipele prin e-mail sau întâlniri, fiind modele pentru participanți în programarea embedded și domeniile Linux.
Evaluarea proiectelor se va face în ziua prezentării de către un juriu format din reprezentanți ai grupurilor Automotive MCU, Digital Networking și ai Echipei de Inovare Freescale România. Caracteristicile principale care vor fi luate în considerare pentru punctare vor fi originalitatea, dificultatea, aplicabilitatea, utilitatea și prezentarea.

Competiția Linux Embedded Challenge este organizată sub umbrela Programelor Universitare Freescale, în parteneriat cu Universitatea Politehnica București, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (Liga Studenților Electroniști), Academia Tehnică Militară, TechNexion și Romanian Open Source Education (ROSEdu).

TechNexion, producătorul Wandboard ce conține procesor de aplicație Freescale i.MX6, a oferit jumătate din echipamentul necesar (platforme Wandboard) pentru competiție.

To Top