Stiri

Programul Canon de Dezvoltare pentru studenți demarează înscrierile pentru ediția 2022

Camera mirrorless Canon EOS R5
Camera mirrorless Canon EOS R5

Canon Europe anunţă Program de Dezvoltare pentru studenţi, 2022. Aflat la a şasea ediţie, cel mai bun hub pentru studenţi oferă acces la profesionişti cu experienţă din comunitatea de fotografi, precum şi oportunitatea de a participa la evenimente importante.

Acest program educaţional durează între şase şi douăsprezece luni, în funcţie de parcursul participanţilor, iar scopul programului este să pregătească noile generaţii de fotojurnalişti. Punând bazele unei reţele unde creatorii de poveşti vizuale sunt principalii contribuitori, programul reunește experţi internaţionali care să îi îndrume pe participanţi şi să le ofere cunoştinţele necesare pentru a-şi lansa propriile cariere.

Programul se adresează studenţilor şi stagiarilor cu domiciliul în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, iar înscrierile au loc până pe 29 aprilie. De asemenea, există un număr limitat de locuri disponibile pentru recomandări din partea fotografilor profesioniştii. Cererile vor fi analizate de o comisie de redactori de la AFP, Getty Images şi Reuters, care vor decide lista iniţială cu 100 cei mai talentaţi candidaţi din regiune.

Ghidare în carieră prin mentorat 1 la 1

După selecţie, fiecare dintre cei 100 de candidaţi va face echipă cu unul dintre mentorii din program. În perioada iunie-iulie, aceştia vor avea împreună trei sesiuni virtuale pentru a stabili detalii legate de portofoliu şi proiect, concentrându-se în special pe opţiuni de editare, moduri de îmbunătăţire a aptitudinilor narative şi pe dezvoltarea unui stil autentic.

În urma acestor sesiuni, fiecare mentor va nominaliza cei mai promiţători candidaţi, iar o comisie independentă va alege un grup de 30 de studenţi care să participe la etapele următoare ale programului.

Workshopuri practice şi evaluarea portofoliilor

Cei 30 de participanţi selectaţi pe lista scurtă vor fi invitaţi la renumitul workshop Canon care va avea loc înainte de deschiderea evenimentului Visa Pour l’Image, unul dintre cele mai importante festivaluri de fotojurnalism din lume, ce are loc în Perpignan, Franţa. Acest workshop va oferi un cadru restrâns unde participanţii să schimbe idei, să stabilească relaţii şi să susţină noile talente. Studenţii vor participa atât la cursuri teoretice, cât şi la sesiuni practice oferite de fotografi renumiţi, inclusiv de Ambasadorul Canon, Paolo Verzone, care va susţine un masterclass despre tehnicile de iluminare a portretelor.

În penultima zi, studenţii vor participa la sesiuni de grup de evaluare a portofoliilor alături de experţi apreciaţi, inclusiv de Benoit Baume (Fisheye), Chiara Bardelli Nonino (Vogue Italia) şi Fiona Shields (The Guardian) şi vor avea ocazia să îşi prezinte lucrările şi să analizeze portofoliile colegilor. În ultima zi, participanţii vor fi prezenţi la prima zi a evenimentului Visa pour l’Image şi vor explora toate oportunităţile oferite de acest festival.

Hamburg Portfolio Review

În etapa finală, cinci finalişti vor merge la Hamburg, la cea mai nouă platformă de dezvoltare din Europa – Hamburg Portfolio Review. Timp de trei zile, fiecare dintre cei cinci finalişti va participa la patru evaluări de portofoliu individuale, va avea lucrările expuse şi va participa la o serie de întâlniri private cu redactori importanţi din industrie. În următoarele şase luni, ei vor beneficia de consiliere din partea mentorilor şi vor primi o bursă de 2000 de euro, precum şi echipamente Canon de ultimă generaţie pentru a-i susţine într-o nouă etapă creativă.

Pentru a aplica la Programul Canon de Dezvoltare pentru studenţi 2022 sau pentru a citi condiţiile de participare, vizitaţi: https://www.canon.ro/get-involved/student-development-programme/submit/

To Top