Lucrul de acasă nu este atât de simplu pe cât s-a crezut la prima vedere. Echipamentele, software-ul și serviciile de comunicații trebuie să fie perfect compatibile cu cele folosite de companie, fără a exista riscuri de securitate sau probleme ce ar putea îngreuna fluxurile de lucru ale celorlalți angajați. Odată cu răspândirea virusului COVID-19, companiile au adoptat pe scară largă lucrul de acasă. Mobilitatea angajaților a fost drastic redusă, numai anumite categorii de personal având acceptul de a se deplasa către serviciu.
Indiferent de vârstă, gamerii care lucrează de acasă își vor putea lua acum mai multe pauze pentru gaming. Din fericire, perifericele pentru jocuri sunt mai performante și mai fiabile decât cele mainstream, dovedindu-se acum eficiente și în lucrul de la distanță.
Conexiunea la Internet devine esențială
Conexiunea bună la Internet e cât se poate de importantă, o lățime mare de bandă fiind de ajutor atunci când transferați pachete mari de date. Casa are nevoie de o acoperire Wi-Fi cât mai bună, devreme ce toții membrii familiei își vor disputa câte un loc la o masă sau vreun birou. Un router performant va elimina latențele și limitările de bandă și chiar îți va economisi bani, află mai multe din acest articol.
Dacă administrezi rețeaua unei firme mici-medii, iar angajații sunt nevoiți să lucreze de acasă, suportul pentru un server VPN este obligatoriu în dotarea unui router. Prin VPN, colegii se vor putea conecta în rețeaua firmei de pe laptopul sau desktopul de acasă pentru a accesa datele stocate pe serverul intern sau pe vreun NAS sau să lucreze prin remote desktop în aplicațiile instalate pe PC-urile de la muncă.
Routerul să ofere suport pentru server VPN
Dacă routerul existent nu oferă funcția de server VPN, vă recomandăm ASUS RT-AC66U, un model performant accesibil în prezent la un preț foarte bun. Acest router high-end de acum câțiva ani este încă o alegere foarte bună. Dispune de porturi Gigabit – patru pentru rețeaua internă și unul pentru WAN, fructificând un abonament de Internet Gigabit. Rețeaua wireless va fi rapidă, pe standardul 802.11ac în două benzi – 2.4GHz/5GHz, atingând viteze maxime de 1.75Gbps. Oferă și opțiunea a crea o rețea pentru vizitatori, care le permite acestora doar acces la Internet, nu și la rețeaua locală.
Din interfața routerului veți putea activa serverul VPN – IPSec, PPTP, L2TP sau OpenVPN. Varianta PPTP e cea mai simplă de utilizat devreme ce Windows integrează clientul software, însă pentru securitate vă recomandăm OpenVPN, care necesită o aplicație client separată. Dacă nu aveți IP fix, routerul vaputea fi reperat prin Internet prin DDNS.
Vezi prețul online pentru router
Internet mobil de rezervă
Toată lumea dispune de conexiuni la Internet, dar surprizele neplăcute se pot ivi oricând, mai ales în afara orașelor mari. În contextul carantinei COVID-19, rețelele operatorilor sunt încărcate la cel mai ridicat nivel de până acum, mulți utilizând și partea de back-up. În eventualitatea unei căderi a rețelei fixe pe care o folosești, e bine să dispui și de o conexiune mobilă – dacă se poate la un alt operator. Un hotspot de pe mobil poate implica însă costuri semnificative.
Orange a venit în ajutorul clienţilor săi mobili cu un bonus de internet de 50GB. Acesta este valabil 30 de zile şi poate fi activat până la data de 30 aprilie 2020 din contul MyOrange. Chiar și cei cu cartele pot beneficia de bonus activând o opțiune. Află mai multe despre oferta Orange!
Soluții pentru videoconferințe și comunicații video
În foarte multe cazuri, un simplu mesaj pe Whatsapp poate fi suficient pentru a transmite o informație către un coleg, însă atunci când va trebui să intri într-o sedință online împreună cu managementul companiei va trebui nu numai să ai o ținută îngrijită, ci și un software de video-conferință sigur și cu mai multe facilități.
Microsoft oferă Teams, un software pentru colaborarea la distanță, inclus în pachetul Office 365. Teams este oferit gratuit pentru școli.
Zoom Meetings este o altă soluție de video-conferințe (larg adoptată în USA), ce oferă 30 de minute gratuite în această perioadă. Zoom Meetings combină conferințe video, întâlniri online, chat și colaborare mobilă.
Bineînțeles, nu trebuie uitat Google Classroom, un serviciu gratuit care simplifică crearea, distribuirea și clasificarea sarcinilor într-un mod care să nu implice hârtia. Scopul principal al Google Classroom este de a eficientiza procesul de partajare a fișierelor între profesori și elevi, lucru excelent în acestă perioadă în care stăm în izolare.
Dacă dispui de un NAS QNAP, află că acesta poate susține aplicația de video-conferințe KoiMeeter, cu o versiune gratuită în anumite limite.
Periferice de gaming puse în valoare în video-conferințe și lucrul de acasă
Așa cum spuneam mai sus, lucrul de acasă presupune discuții prin aplicații VoIP cu ceilalți colegi de birou. Căștile Strix Go 2.4 nu numai că au un sunet de cristal, dar izolează foarte bine zgomotul exterior ce ar putea perturba comunicațiile. Sistemul wireless permite deplasarea ușoară prin casă pe o distanță de până la 20 de metri, fără teama că s-ar putea rupe cablurile.
Căștile Strix Go 2.4 sunt dotate cu tehnologie radio în banda de 2,4GHz și se conectează wireless la computer prin intermediul unui adaptor cu conector USB-C, ce integrează antene duale. ROG Strix Go 2.4 au fost proiectate cu o tehnologie de top în privința anulării zgomotului, apelând la inteligența artificială pentru obținerea unor comunicații prin voce cu o claritate de cristal.
Vezi prețul online pentru Strix Go 2.4
Dacă headsetul de mai sus este excelent în gaming, aceeași abordare o poți avea și în alegerea mouse-ului. Ceva îmi spune că zilele petrecute în casă vor avea un program masiv de gaming. Un model wireless va putea fi folosit atât în jocuri, dar și în deplasările ulterioare de business, pe care ni le dorim acum cu ardoare… Mouse-ul trebuie să fie confortabil, ușor de folosit și să aibă o precizie ridicată, indiferent de suprafața pe care este așezat.
ROG Strix Carry este un mouse wireless de gaming portabil cu tehnologie de înaltă performanță, ce include conectivitate wireless duală RF 2.4GHz 1ms și Bluetooth, alături de un senzor optic la nivel de gaming PMW3330 cu 7200 DPI pentru un control și acuratețe sporite.
Vezi prețul online pentru mouse
Pentru ca lucrurile să se desfășoare cât mai fluid, mouse-ul trebuie așezat pe cea mai bună suprafață. Când toată familia stă acasă, să găsești un loc la masă pentru a lucra poate fi o provocare. Iar pentru a putea folosi mouse-ul pe orice tip de suprafață, vei avea nevoie de un mousepad confortabil și rezistent.
Strix Slice este subțire, are o bază din cauciuc aderent și o suprafață textilă fină care permite glisarea ușoară a mouse-ului. Măsoară 25 x 35 cm.
Vezi prețul unui astfel de mousepad