Stiri

Sony lansează noul obiectiv foto 24-70 F2.8 GM II


(CREDIT: Dennis Schmelz)

Sony anunță obiectivul cu numărul 67 din gama sa cu montură E dedicată camerelor mirrorless – mult așteptatul 24-70 mm F2.8 GM II (model – SEL2470GM2). Sony a dezvoltat cel mai ușor obiectiv zoom standard cu deschidere constantă a diafragmei F2.8, folosind tehnologiile sale de top în materie de realizare a obiectivelor, pentru a oferi rezoluție și un efect bokeh frumos, specific seriei Sony „G Master”. 24-70 mm F2.8 GM II este unul dintre cele mai versatile obiective din gamă și a fost realizat pentru fotografi, videografi și pentru creatorii de conținut hibrid.

Obiectivul 24-70 mm F2.8 GM II este potrivit pentru un setup compact și versatil și le permite utilizatorilor să capteze imagini extrem de clare și detaliate, atât atunci când vine vorba despre imagini statice, cât și în cazul înregistrărilor video. Noul obiectiv oferă rezoluție înaltă pe toată suprafața imaginii – chiar și la deschiderea maximă a diafragmei. Sistemul optic complet reproiectat este format din cinci elemente asferice, inclusiv două elemente XA (cu asfericitate extremă) de înaltă precizie. 24-70 mm F2.8 GM II are și două elemente ED (dispersie foarte scăzută), dar și două elemente de sticlă Super ED. Împreună cu noul mecanism de focalizare „floating focus”, obiectivul controlează eficient aberațiile cromatice, astigmatismul, distorsiunile și efectul de coma, în așa fel încât să ofere o rezoluție impresionantă pe toată suprafața imaginii, la orice setări de zoom sau deschidere a diafragmei.

Autofocalizare rapidă și precisă

Obiectivul 24-70 mm F2.8 GM II oferă focalizare precisă prin utilizarea celor patru motoare liniare originale Sony de tip XD (dinamică extremă), a unui mecanism de focalizare „floating focus” și a unui control avansat al obiectivului – chiar și la captarea subiecților aflați în mișcare rapidă. În plus, obiectivul oferă posibilitatea de fotografiere în rafală până la 30 cadre pe secundă pentru imagini statice și înregistrare video cu autofocalizare 4K 120p.

Cu deschiderea sa constantă maximă a diafragmei, de F2.8, performanța uimitoare de autofocalizare, controlul versatil și fiabilitatea sporită, obiectivul 24-70 mm F2.8 GM II este realizat pentru toate tipurile de utilizare în materie de videografie. 24-70 mm F2.8 GM II asigură o operare foarte silențioasă în procesul de autofocalizare, datorită motoarelor liniare XD și nou-dezvoltatei unități de control al diafragmei. Folosind cea mai recentă tehnologie în materie de obiective, 24-70 mm F2.8 GM II reduce efectele de focus breathing, dar și schimbările axiale sau ale punctului de focalizare care pot apărea în procesul de realizare a zoom-ului, pentru înregistrări video foarte fluide. Acest obiectiv suportă și funcția de breathing compensation prezentă pe camerele compatibile din seria Alpha.

Realizat pentru a se potrivi perfect camerelor Sony Alpha compacte cu montură E, obiectivul 24-70 mm F2.8 GM II este cel mai mic și mai ușori obiectiv cu zoom 24-70 mm F2.8 din clasa sa și oferă o flexibilitate fără precedent și libertate creativă într-o gamă largă de scenarii de utilizare. Obiectivul 24-70 mm F2.8 GM II cântărește doar 695 de grame, cu aproximativ 20% mai puțin decât originalul 24-70 mm F2.8 G Master. Lungimea a fost, de asemenea, redusă cu 16mm, iar volumul – per ansamblu – a fost redus cu aproximativ 18%.

  • Un buton de zoom pentru ajustarea inelului de zoom – pe profil „Tight” sau „Smooth”
  • Un nou inel pentru gestionarea deschiderii diafragmei cu un comutator „click ON/OFF”  și pentru blocarea irisului
  • Două butoane personalizabile focus hold
  • Inelul de focalizare ce răspunde direct și liniar, pentru control subtil la focalizarea manuală
  • Un nou design al parasolarului cu deschidere pentru controlul filtrelor de polarizare circulară (dia. 82mm)
  • Centrul de greutate deplasat către partea din spate, în zona monturii, pentru manevrare și operabilitate îmbunătățite

Un design îmbunătățit care asigură rezistența la praf și umiditate oferă o fiabilitate și mai mare pentru utilizarea în exterior, în condiții de mediu dificile. Butoanele și comutatoarele sunt fixate prin garnituri de cauciuc, iar sistemul de montură este și el sigilat prin inele de cauciuc. Elementul frontal este acoperit de un strat de fluorină ce respinge apa, uleiurile și alte substanțe contaminante, făcând mai ușoară ștergerea și curățarea suprafeței de amprente.

Preț și disponibilitate

Noul obiectiv 24-70 mm F2.8 GM II va fi disponibil începând din luna iunie, la un preț aproximativ de 12.000 de lei și va putea fi cumpărat din magazinele dealerilor autorizați Sony.

To Top