Stiri

Un Linux românesc pentru administrație, educație și securitate!

Un Linux românesc pentru administrație, educație și securitate ar fi un pas normal pentru eficientizarea costurilor funcționării statului. Dosarul Microsoft, instrumentat de DNA, a lăsat să se vadă fața urâtă a corupției din România și sumele în valoare de sute de milioane de euro plătite celor de la Microsoft. Cu alte cuvinte, statul român a plătit celor de la Microsoft suficient de mulți bani astfel încât să acopere toate licențele piratate de români pentru multe zeci de ani.

Grupul Român pentru Dezvoltarea Tehnologiilor derivate din Gentoo anunță lansarea sistemelor de operare Kogaion Linux și Argent Linux – distribuții românești, independente, de sine stătătoare. Două evenimente oficiale de lansare au loc la București și la Cluj, săptămâna viitoare: joi, 27 august, la TechHub Bucharest, ora 18:30, și sâmbătă, 29 august, la Auditorium Maximum Cluj, ora 17.

Distribuțiile Kogaion și Argent sunt puse la dispoziția utilizatorilor gratuit, public, deschis – licențele sunt gratuite, publice, deschise.

KOGAION Linux este sistemul de operare orientat către utilizatorul obișnuit de calculator, ușor adaptabil în funcție de nevoile sale. Fiind orientat către Desktop, are potențialul de a servi utilizatorul acasă, dar și în administrația publică, națională și locală, instituții publice. Poate servi de asemenea administrațiile universitare și școlare ca bază educațională, fiind capabil să înlocuiască fără probleme tradiționalele Microsoft sau Apple. Puteți descărca în mod gratuit sistemul de operare KOGAION Linux accesând http://rogentos.ro.

ARGENT Linux este sistemul de operare orientat către servere, cloud management, data centers, securitate informatică, securitate națională și internațională. Servește protecției individului, a administrațiilor fiscale și de servicii, informații și armată – MAI; MApN, alte instituții din domeniul Apărării. Poate fi așadar un derivat fezabil, viabil în tot ceea ce înseamnă protecția națională, internațională și sisteme de securitate.

LANSAREA OFICIALĂ

București: Joi, 27 august, ora 18:30, TechHub Bucharest, strada Nicolae Filipescu nr. 39-41. Facebook: https://www.facebook.com/events/1487115298268680/

Cluj: Sâmbătă, 29 august, ora 17:00, Auditorium Maximum, strada Emmanuel de Martonne nr. 1. Facebook: https://www.facebook.com/events/779770495427604/

KOGAION Linux

O muncă de patru ani. Povestea Kogaion și Argent, create în România

Ideea datează din 2011, când un linuxist clujean dedicat, Ștefan Cristian Brândușa, a început să dezvolte distribuțiile de unul singur. În iunie 2012, era gata prima imagine de RogentOS GNU/Linux, derivată și orientată pe sistemele de operate Gentoo și Sabayon. Două luni mai târziu, echipa creștea cu cinci membri, avea propriul site, iar toate facilitățile erau în vigoare ca „sistemul RogentOS”.
Cu echipa mărită, RogentOS a parcurs mai multe versiuni. Prima variantă de sistem s-a numit RogentOS, însă, fiind dependentă de Gentoo și Sabayon, a fost scoasă din uz în 2013. Versiunea 1.4, creată în 2013, era prima variantă cu adevărat stabilă.

La momentul creării RogentOS 1.4, era necesară refacerea infrastructurii și a organizației, așa că programul a fost divizat în două mari sisteme. În noiembrie 2013 începea așadar schițarea celor două mari sisteme de operare independente Kogaion și Argent, sub tutela organizației Rogentos. Nu se mai orientau către Gentoo și Sabayon, aveau propriile resurse și unelte de dezvoltare, care însă nu constituiau interes public sau privat, ci doar al echipei – de a-l dezvolta în continuare, cu resurse proprii. Scopul lor: să ajungă să creeze un program stabil, pregătit pentru a fi autoconfigurat pentru utilizatorul de rând, care să fie capabil să îl folosească fără a primi erori. Un program disponibil pentru publicul larg.

„În privința Kogaion, avem în lucru două ediții în plus pentru educație – respectiv pentru universități și școli, dar pentru început, poate fi utilizat activ în administrația publică și locală din fiecare oraș, județ etc. Cât despre Argent, el furnizează aceste servicii de securitate. Noi oferim sistemul gratis, public, deschis, licența este gratuită, deschisă, publică”, explică Ștefan Cristian Brândușa.

„Singurul lucru pe care l-am putea cere în schimb este contribuția prin rapoarte către dezvoltatorii principali și echipă, rapoarte privind erorile de bază, imposibilitatea de a rula anumite programe, de a reconfigura sistemul în caz de ceva rău, și susținerea tehnică, plătită – acesta este modelul nostru de business pentru cei ce vor utiliza sistemul în administrația publică. Scopul este eliminarea tuturor virușilor, impenetrabilitatea sistemului din punct de vedere al hacking-ului, ușurința mai mare de a utiliza programe care țin de administrația publică, respectiv fiscală”, adaugă el, precizând că dezvoltatorii Kogaion Linux și Argent Linux își vor trimite reprezentanții de bază pentru a pregăti funcționarii din administrația publică. Trainingul este și el gratuit.

Echipa dedicată acestui proiect a crescut constant, ajungând astăzi să cuprindă mai mulți membri și colaboratori: Ionel Busuioc, Ghiunhan Mamut, Cosmin Poeană, Alexe Moldovan, Victor Nițu, Ionuț Indre, Gabriel Blaga, Paul Șancă, Cristian Seceleanu (care oferă suportul tehnic și găzduirea sistemelor, fiind directorul companiei care asigură hosting-ul sistemului RogentOS) și, desigur, omul de la care a pornit întreaga idee – Ștefan Cristian Brândușa.

To Top