Stiri

ViewSonic propune la Computex o nouă generație de video-proiectoare cu LED

ViewSonic demonstrează preocuparea deosebită pentru dezvoltarea unor soluții de afișare, de proiecție și software inovatoare, care să încurajeze inter-conectivitatea și să simplifice interacțiunea utilizatorilor cu echipamentele de calcul. Un foarte bun exemplu în acest sens îl reprezintă panourile interactive ViewBoard, premiate deja de mai multe ori pentru tehnologiile încorporate și ușurința în utilizare. Iar noile modele din această categorie de produs îmbunătățesc și mai mult versatilitatea și experiența utilizatorilor. Astfel, noua serie vârf a gamei – IFP70 – dispune de tehnologie PCAP, datorită căreia oferă o detecție la atingere precisă și luminozitate superioară. În plus, aceste dispozitive integrează Microsoft Azure Digital Twin Smart Sensor Hub, Camera, Skype for Business și suport pentru protocolul IPv6. La rândul său, noua serie ViewSonic IFP60 oferă cel mai bun panou tactil InGlass, dispune de certificare FIPS201 pentru autentificare sigură cu recunoaștere biometrică și include o gamă vastă de instrumente pentru colaborare. Iar versiunea 2019 a seriei IFP50 folosește tehnologie Slim IR pentru a oferi o funcție tactilă cu sensibilitate deosebită, sistem de operare Android 7.0 și panouri cu rezoluție 4K Ultra HD ce suportă atingere simultană în până la 20 puncte.

Pentru afișarea informației vizuale la cel mai înalt nivel de calitate, ViewSonic propune o nouă generație de video-proiectoare cu LED din seria X, concepute pentru scenarii de utilizare diferite, în funcție de raportul de proiecție oferit. X10-4K, X100-4K și X1000-4K folosesc soluții de iluminare cu LED din cea de-a doua generație și încorporează boxe Harmon-Kardon de cea mai bună calitate. Totodată, ele dispun de suport Miracast și Bluetooth, sunt compatibile cu Amazon Alexa și Google Assistant și folosesc o interfață Smart TV. Este folosit un chip DLP 4K Ultra HD cu tehnologie XPR și suport HDR10, căruia i se adaugă tehnologia proprietară Cinema SuperColor+, obținându-se o acoperire de 125% a spectrului Rec.709.

ViewSonic X10 4K

ViewSonic X10 4K

Alte produse utilizate intens în educație și în mediul de afaceri sunt monitoarele cu suport tactil, iar noile modele ViewSonic din seria TD răspund în cea mai bună măsură cerințelor actuale, precum și a celor care vor veni. Prevăzute cu diferite tehnologii tactile, printre care P-CAP, suport rezistent și camere optice, acestea acoperă toate segmentele de piață și sunt compatibile atât cu Windows 10, cât și cu anumite versiuni ale sistemelor de operare Android și Linux. Printre tehnologiile inovatoare încorporate se numără SuperClear, modul Eco și designul ergonomic.

Pentru birouri, ViewSonic propune noile monitoare din seriile VG și ColorPro VP, caracterizate de designul inovator, ergonomia deosebită și o serie de tehnologii care stimulează productivitatea. Dintre acestea, VG2448 este un monitor Full HD 1080p de 24 de inches, ce folosește un panou SuperClear IPS pentru o reproducere fidelă a culorilor și unghiuri cu vizibilitate largă. VG2455 și VG2755-2K sunt monitoare pe interfață USB-C, cu diagonale de 24 și 27 de inches și rezoluții Full HD și respectiv QHD. Iar VP2458 este un monitor profesional Full HD de 24”, cu acoperire de 100% a spectrului sRGB și o valoare Delta E <2. Toate cele 4 modele sunt prevăzute cu picioare de susținere cu pivotare la 90 de grade în ambele sensuri, rotire cu 60 de grade, înclinare cu 40 de grade și ajustare pe înălțime într-un interval de 13cm. Și pentru pasionații de jocuri producătorul a prezentat două noi monitoare ultra-competitive cu suport FreeSync. ELITE XG240R este prevăzut cu un panou Full HD de 24” cu rată de reîmprospătare de 144Hz și timp de răspuns de 1ms, iar ELITE XG350R-C, cu ecran curbat de 35 de inches, rezoluție WQHD (3440×1440) și rată de reîmprospătare de 100Hz. Lor li se adaugă noile modele din seria VX58 – VX2758-P-MHD, VX3258-PC-MHD-W și VX3258-2KPC-MHD – cu ecrane de 27 și 32 de inches, plate sau curbate și rezoluție Full HD sau WQHD. Timpul de răspuns este de 1ms, iar rata de reîmprospătare ajunge la 165Hz.

To Top