Stiri

Vodafone oferă cărți digitale liceenilor din România

vodafone logo

30.000 de elevi din 200 de licee din toata tara au acum acces gratuit la cartile din Biblioteca Digitala Vodafone. Elevii pasionati de lectura pot descarca unul din cele 100 de titluri de carte disponibile, direct pe telefonul mobil sau pe tableta, printr-o simpla scanare a unui cod QR, din Biblioteca Digitala, iar descarcarea oricarui fisier este gratuita, indiferent de reteaua de telefonie mobila a utilizatorilor. Pana la sfarsitul anului, numarul liceelor din intreaga tara in care se va regasi Biblioteca Digitala Vodafone va ajunge la 300.

Biblioteca Digitala din Licee este o initiativa digitala sociala, sustinuta de Vodafone Romania si BookLand. Proiectul ofera, in prezent, acces gratuit la 100 titluri de carte, impartite in urmatoarele categorii: Beletristica, Dezvoltare personala, Istorie si Mitologie, Limbi straine, Stiinta, Teatru, Poezie si Arta. Titlurile sunt din programa scolara, dar nu numai, si provin de la 55 de edituri romanesti. Din lista autorilor disponibili in “Biblioteca Digitala Vodafone” pentru licee fac parte atat scriitori romani din programa scolara, cum ar fi: I. L. Caragiale; George Cosbuc; Mihai Eminescu, cat si scriitori straini cum ar fi: Alphonse Daudet; Jules Verne; Virginia Woolf. Pana in prezent, liceenii din Romania au realizat peste 11.000 de descarcari, iar cele mai cautate carti au fost: “Gramatica limbii engleze”, “Harti Judete in Romania” si “1001 de Nopti”.

Biblioteca Digitala Vodafone este disponibila deja in peste 200 de licee din Bucuresti, Sibiu, Buzau, Focsani, Ploiesti, Timisoara, Bacau, Iasi, Alba Iulia si Arad si pana la sfarsitul anului va fi prezenta in 300 de licee din tara. Astfel, proiectul va fi extins si in liceele din Braila, Brasov, Cluj Napoca, Constanta, Pitesti, Ramnicu Valcea si Vaslui. Printre liceele din Bucuresti, in care Biblioteca Digitala este disponibila, se numara si Colegiul National Gheorghe Lazar, Colegiul National I. L. Caragiale, Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, Colegiul National Iulia Hasdeu, Scoala Centrala sau Colegiul National Ion Creanga.

vodafone logo

To Top