Stiri

4PSA ofera licente pentru protejarea mediului

Vorbesti mai ieftin iar de banii tăi plantăm copaci pentru un aer mai curat. Cam așa se poate rezuma inițiativa celor de la 4PSA privind licențierea Primele Extensii (First Extensions License). Concret, noul program permite achiziționarea unei licențe VoipNow în valoare de 299 Euro cu doar 25 Euro. Inițiativa Green Commitment nu se oprește aici; la sfârșitul anului, producătorul 4PSA va dona suma obținută din comercializarea licențelor Primele Extensii (First Extensions License) unor ONG-uri ecologiste în vederea plantării de arbori.

„Am hotărât să contribuim și mai mult la reducerea emisiilor de carbon, oferind clienților noștri soluții software care reduc semnificativ emisiile de carbon. Mai mult decât atât, cu banii strânși din comercializarea programului First Extensions License vom sprijini organizațiile care plantează copaci și ajută la conservarea ecosistemului”, a afirmat Bogdan Cârstoiu, CEO 4PSA.

Programul VoipNow First Extensions License oferă companiilor o licență completă VoipNow Professional cu 10 extensii. Prețul de 25 Euro este de 12 ori mai mic decât prețul obișnuit al acestei licențe. Orice persoană sau companie are dreptul să achiziționeze o singură licență în cadrul programului First Extensions License.

To Top