Stiri

Google anulează conferința I/O din cauza coronavirusului

Google I/O
Google I/O

Târgurile și conferințele din întreaga lume sunt anulate una după alta din cauza îngrijorărilor ce privesc răspândirea COVID-19. Google a anulat conferința I/O, principalul eveniment al companiei dedicat dezvoltatorilor de Android și nu numai. Dezvoltatorii care au achiziționat deja biletele pentru conferință vor primi înapoi valoarea acestora până cel târziu pe 13 martie 2020.

Unul dintre angajații biroului Google din Zurich, Elveția a fost depistat pozitiv cu COVID-19, fapt care a dus la adoptarea unor măsuri de prevenire. Google le interzice temporar angajaților să călătorească în Iran, precum și în două regiuni italiene în care se răspândește virusul, Lombardia și Veneto. De la 2 martie, compania interzice călătoriile în Coreea de Sud și Japonia.

Într-o declarație, un purtător de cuvânt al Google a declarat: „Putem confirma că un angajat din biroul nostru din Zurich a fost diagnosticat cu coronavirus. A fost prezent în biroul din Zurich pentru o perioadă limitată de timp, înainte de a prezenta simptome. Am luat – și vom continua să luăm – toate măsurile de precauție necesare, după sfaturile oficialilor din sănătate, întrucât acordăm prioritate sănătății și securității tuturor.

Participanții care s-au înregistrat la evenimentul din acest an vor intra în selecția automată pentru Google I/O 2021.

Google nu este singura companie care anulează târguri, conferințe și alte evenimente. Amazon, Facebook sau Twitter au luat măsuri ce limitează deplasarea angajaților în zonele expuse la coronavirus. Summit-ul Adobe de la Las Vegas a fost anulat, iar celebra conferință GDC din San Francisco a fost amânată după pierderea unui număr mare de expozanțiMWC 2020 de la Barcelona a fost primul mare eveniment răpus de epidemia cu coronavirus.

De la declanșarea epidemiei din decembrie 2019, peste 94000 de persoane au fost infectate și peste 3200 au murit.

To Top